Muzeul de Artă Roman deţine în colecţia sa un număr de 74 de lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură, toate sub semnătura a patru generaţii de artişti aparţinând aceleiaşi familii: Ciurdea-Steurer, obţinute prin donaţia generoasă a autorilor însăşi sau a urmaşilor acestora. Începuturile acestei familii se regăsesc la Roman încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea prin Maria (1878-1967), cel de-al 6-lea copil al familiei Ciurdea. După cursurile liceale la Roman, Maria, având înclinaţii spre desen, moştenite probabil de la tatăl său care sculpta în lemn, va urma cursurile Şcolii de Belle Arte din Bucureşti apoi, cu o bursă oferită de Primăria oraşului natal, îşi va desăvârşi talentul la Munchen la celebra şcoală As-Be, urmând cursuri de litografie la Şcoala Litografică a lui Haineman. Aici îl va cunoaşte pe viitorul soţ, Iosef Steurer (Al. Isac Steurer, Familia Steurer de la Maria şi Iosef la Robert. 4 generaţii de artişti, Bucureşti, 2010, p. 46). Întoarsă în ţară, va deschide 6 expoziţii personale, prima în 1914 cu sprijinul lui Constantin Mille şi N. D. Cocea, 4 expoziţii de grup şi participă la 20 de Saloane Anuale Oficiale. În 1916 participă la primul Salon al femeilor pictoriţe. Maria Ciurdea Steurer aparţine generaţiei lui Ressu şi Steriade iar activitatea sa artistică, de mai bine de jumătate de secol, este remarcată şi apreciată de personalităţi culturale ale vremii: Tudor Arghezi, Iser, Ressu, Steriade. Nicolae Tonitza spunea în 1925 despre artistă că este cel mai desăvârşit talent feminin din câte cunoaştem în clipa de faţă.

1. M.C. Steurer, Fetiţa cu porumbel; 2. M.C. Steurer, Autoportret; 3. M.C. Steurer, Costică Ciurdea; 4. I. Steurer, Mască (lut)

1. I. Steurer, Vară; 2. I. Steurer, Peisaj de munte; 3. M. Moţatu Steurer, Sanda cu viola; 4. I. Steurer, Vară

Încântător, admirabil, complet. Aşa l-a caracterizat cu ani în urmă academicianul George Oprescu pe Gheorghe Iliescu, cel care singur avea să declare că este legat prin toată simţirea fiinţei sale de meleagurile romaşcane. Născut ca fiu al meleagurilor huşene, în comuna Grumezoaia, la 25 octombrie 1906, Gheorghe Iliescu se stabileşte la Roman în anul 1945, împletindu-şi astfel fiinţa sa plină de hieratism, cu vatra multiseculară a urbei muşatine, reţinând în geometria rectangulară a şevaletului său triada existenţială a acestor locuri: natura, omul şi floralul (Gh.A.M. Ciobanu, Locul şi Spiritul. Valori artistice din Roman, Piatra-Neamţ, 1998, p.77-79), după cum aprecia un cunoscut om de cultură romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale, în 1988. Este perioada deplinei sale maturităţi artistice, participând la cele mai multe expoziţii din întreaga sa carieră, de grup, colective, Saloane Oficiale, personale (peste 50 la număr), dintre care 5 personale la Roman.

1. Gh. Iliescu, Mausoleul Vasile Alecsandri; 2. Gh. Iliescu, Toamna printre vii;
3. N. Enea, Tg. Bacău iarna; 4. C-tin. Isachie, Letiţia, 5. C-tin. Isachie, Autoportret

Lucrări care se remarcă printr-o construcţie clară a formelor şi puternicul joc de umbră sau a şcolii pariziene, de factură impresionistă cu cromatismul vibrant şi luminos al imaginilor regăsim şi la Constantin Popescu Isachie, legat de Roman prin anii copilăriei sale, urmând clasele primare şi gimnaziale după stabilirea părinţilor aici, remarcându-se prin talentul deosebit la desen. Urmează dreptul şi artele frumoase la Iaşi, după care studiază în Italia şi în Franţa.

În expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Roman se regăsesc şi lucrări ale artistului băcăuan Nicu Enea care s-a impus prin capacitatea de înţelegere a omului şi a naturii. Încă din vremea studiilor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti organizează mai multe expoziţii personale dintre care una şi la Roman, iar prin retrospectivele organizate de Muzeul de Artă Bacău în 1968, 1973, 1997, itinerate şi la Roman, personalitatea sa artistică a putut fi cunoscută mai amplu.

Aparţinând prin formaţie tipului de artist a cărui evoluţie a fost determinată de revelaţia impresionismului, Savru Tarasov completează galeria peisagiştilor, amprenta decisivă asupra înclinaţiei artistului spre peisaj în general şi spre cele din zona locurilor sale natale în special, s-a impus probabil încă din anii copilăriei, când primele sale impresii se leagă de călătoriile pe nesfârşitele întinderi de apă ale Deltei Dunării. Aceste locuri, de un pitoresc sălbatic şi tulburător  vor avea întotdeauna o putere fascinantă asupra pictorului, îl vor inspira de fiecare dată când, la maturitate fiind, va reveni cu şevaletul aici, chiar dacă între timp, în aria sa de inspiraţie îşi vor găsi locul şi peisajele citadine sau montane (mai ales după anul 1945 când s-a mutat la Braşov); îndrăgostit de natură, Tarasov a recunoscut întotdeauna în ea pe marele şi adevăratul său maestru.

În urmă cu 86 de ani, la 31 martie 1924, se năştea la Tarcău Iulia Hălăucescu, cea care avea să primească peste ani renumele de Doamna acuarelei româneşti, datorită lucrărilor deosebite realizate în această tehnică. Muzeul de Artă Roman dispune în colecţiile sale de un număr însemnat de lucrări de artă (29 de piese), semnate Iulia Hălăucescu, intrate în fondul său începând cu anul 1961, sub formă de transferuri sau donaţii din partea autorului.

La începutul carierei artistice, Iulia Hălăucescu a pendulat între ulei şi acuarelă, cei doi poli de atracţie, oprindu-se asupra ultimei, dar a realizat şi lucrări de artă monumentală: zgrafitto, mozaic, tapiserii monumentale, pictură murală sau tehnici mixte, constanta fiind grafica, practicată pe toată durata carierei, ca o anticameră pentru toate tehnicile, după binecunoscutul text biblic, adaptat la artă, ca un adevăr aproape axiomatic dacă desen nu e, nimic nu e în artă. Instinctul însă îi şopteşte că locul ei e pe tărâmul acuarelei, tehnică bătrână dar cu resurse inepuizabile, ce se potrivea perfect spiritului ei artistic, lucru recunoscut însăşi de artistă: pasiunea mea rămâne acuarela. Intrând în acest regat, Iulia Hălăucescu nu s-a statornicit într-o urmare fidelă şi cuminte a cărărilor bătute de predecesorii ei, deşi au fost critici de artă care au încercat s-o apropie de anumiţi artişti, grupuri sau şcoli de acuarelă, în ceea ce priveşte arta contururilor, a decupajului spaţial, colorismul, relaţia monumental-liric sau figurativ-decorativ, însă toţi au fost unanimi în a-i constata sinteza originală pe care o izbuteşte acuarela sa.

Acuarele de Iulia Hălăucescu: 1. Orhidee; 2. Trandafirul nopţii; 3. Trandafiri